Un nou sport national

Se pare ca zilele astea s-a pornit o cruciada apriga impotriva mea.Tot mai multe prietene, cunostinte, fosti coleg, rude imi adreseaza aceiasi intrebare obsesiva “cand te mariti?”. Aproape ca nu exista muritor de rand pe care sa-l cunosc si care sa nu fie macinat de cunoasterea raspunsului la aceasta intrebare. Nici nu mai stiu cum sa mai reactionez…Mi s-a epuizat si ultimul strop de rabdare si calm. Simt ca nu mai pot fi amabila si binevoitoare cand vine vorba de un asemenea subiect.

Ca sa ma intelegeti si sa generez empatie si din partea celor care nu se regasesc intr-o situatie similara (fericitilor!) voi relata pe scurt, monosilabic cea mai recenta conversatie de acest gen care nu e mai veche de azi-dimineata. Interlocutoarea (trecuta imediat in categoria “persona non grata”) este o fosta colega de facultate (maritata evident) cu care m-am intalnit accidental si nefericit in statia de tramvai. Dupa un schimb politicos de plezanterii, a inceput atacul.”Cand te mariti?” arunca ea taios ca si cum intreaga ei existenta gravita in jurul acestei cunoasteri. “Pai..nu m-a cerut nimeni” raspund serviabil incercand zadarnic sa fac o gluma.”Tot cu…?” continuand cu aceiasi aciditate interogatoriul. “Mda”…raspund eu cautand cu privirea venirea tramvaiului salvator. Dar nu, universul era impotriva mea. Comentariul rautacios care a urmat m-a lasat fara cuvinte: ” Pai da, am citit si eu undeva ca daca nu te cere dupa primii trei ani de relatie, amin!”. Imi venea sa iau taxiul, asta ca sa nu recostitui acolo o scena din “Jaws”. Am abandonat insa ideea si am rasplatit remarca cu indiferenta, iar dupa cateva minute chinuitoare in care a continuat sa isi explice comentariul, ne-am luat ramas bun.

2 intrebari mi-au ocupat mintea dupa aceasta intamplare. Prima: cum evit pe viitor asemenea intrebare incomoda? A doua: “De ce te preocupa pe tine prietene, vecine, ruda, cunoscut, cand ma marit?”. Raspunsurile pe care le-am conceput nu ma multumesc, drept pentru care renunt sa ma mai gandesc la acest subiect. Gata! ..il consider tabu. Cred doar ca muritul de grija celuilalt a devenit sport national.

NB: Textul NU contine vreo subtilitate pentru o persoana anume, ci e o relatare din ciclul “ce ma mai calca pe nervi”