Nu mai cereti bon fiscal!

Din categoria Bonul fiscal si “prietenii sai”, initiata de Ciprian cu cateva saptamani in urma, va relatez o intamplare petrecuta nu mai devreme de azi dimineata.

Eu, recunosc, nu solicit bonul pentru cumparaturi daca nu mi se ofera, dar sunt foarte atenta la acest mic detaliu. Drept pentru care, astazi cand stateam la rand la patiserie observ un domn inaintea mea care solicita doua platouri de prajituri si 2 sticle de suc. Vanzatoarea ii impacheteaza foarte repede produsele dorite, insemnand ca avea o oarecare experienta in acest domeniu si nu era vreo incepatoare fastacita. Ma bucuram in gandu-mi ca nu voi fi silita sa astept prea mult si puteam sa dau satisfactie stomacelului beligerant care nu-mi dadea pace. Dar bucuria mi-a fost curmata crunt si imediat de cerinta respectivului client care a avut “aroganta” de a cere bon fiscal stampilat.

Abstract!…Cred ca asta a gandit vanzatoarea, care in secunda urmatoare a devenit una dintre acele adolescente pierdute in ochii iubitului ce nu mai stie pe ce lume se afla. Imediat a apelat la ajutorul unei colege pe care a rugat-o sa bata in casa produsele. Ca orice om cu activitate cerebrala, am concluzionat ca ea nu facuse cunostinta niciodata cu casa de marcat. Intrebarea pe care i-a adresat-o domnului client (“Pot sa va bat altceva decat ati cumparat?”) m-a amuzat si iritat in acelasi timp. Nu inteleageam ce altceva sa-i bata in casa ca doar nu vindea si cartofi….Era clar ca introducea o denumire de prajitura sau ceva..Bietul client nici nu mai avea dispozitie sau rabdare sa astepte si parea consternat de agitatia pe care o declansase cu o cerinta care nu trebuia sa surprinda pe nimeni.

Ramasese iremediabil fara cuvinte si astepta ca un scolar sa sune clopotelul. Numai ca si colega vanzatoarei isi pierduse indemanarea si cauta de zor intr-un catalog codurile produselor, lasand sa se inteleaga ca gradul de dificultate al sarcinei pe care o realiza era fara indoiala unul ridicat si peste nivelul ei. Cateva minute bune a durat pana la finalizarea bonului fiscal, timp in care cateva voidari si expresii injurioase au facut obiectul atentiei mele. Cand credeam ca nimic nu mai mai poate uimi, vanzatoarea arunca pastila:”Nu am batut chiar de 36 de ron, ci de 35.75″. Clientul a ramas siderat si a dat din mana, semn ca nu a mai avut putere sa riposteze in vreun fel si era multumit probabil ca putea sa plece in sfarsit de acolo.

Rememorand acum cele intamplate, nu pot sa nu ma intreb cum se poate ca respectiva vanzatoare sa nu fie macar instruita in operarea casei de marcat, pentru ca banuiesc ca de obligatia de a emite bon fiscal o absolvise seful. Daca in locul clientului respectiv era vreun reprezentant al garzii financiare?

NB: La deja vestitul aprozar de cartier, singurul care beneficiaza de bon fiscal este Ciprian, pentru ca mie nu-mi da niciodata. E limpede ca lucrurile nu s-au schimbat prea mult, doar au mai adaugat o persoana in categoria “Watch out!!”