#PinIasi, ziua a doua

Dupa un somn scurt si profund m-am trezit in mod ciudat cu o mica febra musculara, probabil de la vinul antrena(n)t pe care il servisem sambata seara. Oricum, revenirea am facut-o in forta cu un mic dejun pe masura asteptarilor si in virtutea aceleiasi ospitalitati nemarginite cu care am fost intampinati.

A urmat si vizita in Castelul Miclauseni, o cladire impresionanta despre care am aflat ca are o camera cu o iesire secreta (cel putin asa a fost consemnat in unele izvoare scrise). In zadar ne-am incercat norocul de a ramane in istoria locului precum Columb in cea a Americii asa ca ne-am resemnat si am etichetat informatia ca fiind un simplu mit. Dincolo de asta, Castelul Miclauseni este un obiectiv impresionant pe care merita cu prisosinta sa il vizitezi.

Cu o oarecare tristete, am plecat de la Miclauseni catre Mircesti pentru o scurta vizita la Casa Memoriala a lui Vasile Alecsandri. Desi o mai vizitasem, mi-a placut sa o revad si sa admir inca o data modestia si simplitatea casei in care s-au dat nastere atator poezii de mare valoare. Mai tulburator a fost insa mausoleul din curtea acesteia care adaposteste ramasitele poetului si a familiei sale. Singurul regret al acestei vizite a fost acela ca nu a existat un ghid sau o persoana care sa ne coboare pe o panta narativa spre vremea lui Alecsandri.

Urmatoarea oprire a fost in Pascani acolo unde ne propusesem sa servim pranzul la Big Kitzy, loc care s-a facut remarcat prin reclamele sale haioase. Desi toata lumea s-a razgandit din diverse motive, eu am trisat (de foame) si am servit niste mici deliciosi in pub-ul La Castani, care apatine tot de Big Kitzy.

Cu burtica plina si vesela ne-am indreptat catre Palatul Lui Cuza de la Ruginoasa caruia, din pacate, i-am admirat doar zidurile exterioare din cauza faptului ca era inca in perioada de renovare. Oricum, sunt sigura ca se va numara printre obiectivele pe care urmeaza sa le vizitez cat mai curand, mai ales ca partea de renovare va fi terminata pe la finele lunii ianuarie.

Popasul nostru la Muzeul Sitului Arhelogic Cucuteni a fost cel putin hazliu. Spun asta pentru ca paznicul locului si-a luat in foarte serios rolul si, ” in baza Legii 333/2003″, asa cum a declarat, ne-a solicitat fara exceptie actele de identitate dimpreuna cu “scopul si durata vizitei”. Prin urmare, am scurtat foarte tare acest popas si am plecat amuzati catre Cotnari.

Urmatoarele doua opriri, Castelul Cotnari si Conacul Polizu, s-au soldat din pacate doar cu o imagine exterioara a acestora. Castelul Cotnari este o proprietate privata a companiei producatoare de vinuri si, asa cum ni s-a comunicat, el adaposteste la acest moment birourile firmei. Totusi, am adimirat terasa din spatele Castelului care cu siguranta ofera o priveliste superba asupra viilor din jurul sau. In schimb, la Conacul Polizu nu era abolut nimeni, desi poarta de acces in curte era deschisa asa ca am fost nevoiti sa facem cale intoarsa catre “acasa”, el incheind incursinea noastra #piniasi.

Si cum se poate sa marcam finalitatea acestei expeditii altfel decat printr-un schimb de energii si impresii la o masa copioasa. Asa ca am oprit inspirat la Hotel Corona unde am avut parte de un adevarat festin culinar. Chiar ma intrebam cum se face ca de fiecare data cand treceam prin zona parcarea acestuia era plina ochi de masini si ma bucur ca am aflat in sfarsit raspunsul.

Una peste alta, maturisesc ca aceasta experienta a fost una fara precedent si asta pentru nu m-am gandit niciodata ca voi descoperi atatea “bunatati” pentru minte si suflet atat de aproape. Drept pentru care, tin sa multumesc tare mult celor care au initiat si sustinut acest proiect: Moldotrans, dealurul SEAT si Icar Tours si sa le doresc la cat mai multe idei minunate.