Jurnalul lui Sebi S03E02 – Despre ordine in dezordine
Jurnalul lui Sebi S03E02 – Despre ordine în dezordine
Când eram mică, nu eram vreo ‘pasionată’ de ordine. Nu-mi păsa exact unde îmi sunt hainele, jucăriile sau cum sunt ele așezate. Părea irelevant și o pierdere de timp. Nici nu mă gândeam că e ceva în neregulă cu asta, deși mama avea constant o părere diferită.
Prima persoană care îmi vine mereu în minte când mă gândesc la ordine, mai ales sub aspect estetic, este bunica mea. Nu cea la care îmi petreceam vacanțele. Din fericire. Când mergeam la ea în vizită, mereu stăteam pe marginea patului. Era musai să nu deranjez pernele cu moț care stăteau trufase, că niște lebede regale sau să produc vreo cută iremediabilă cuverturei. Dacă aș fi putut levita, bunica ar fi fost mulțumită. Cum nu putea, evităm vizitele, dar asta e altă poveste.
Cu timpul, nu știu exact momentul, am început să am și eu standarde cu așezatul lucrurilor. Nu numai sub aspect practic, dar și estetic. Țineam morțiș că lucrurile să își mențină locul lor, să fie așezate după cum le categoriseam eu. Nu eram vreo habotnică, dar nici nu suportăm genul leger care își lasă lenjeria intimă pe oriunde. Am avut în cămin o colegă care suferea de jemanfișism cronic în ale ordinii și vorba era că înainte să ne calce pragul cineva din exterior scanăm bine camera să nu-l marcăm pe viață.
Apoi, a apărut Sebi. Dramatic pause.
La început, nu aveam timp. Era frustrant. Apoi, a mai crescut și lucrurile își modificau constant locul prin casă. Șosete prin sertarele din bucătărie, lingurițe prin papuci, lego prin mașina de spălat și tot așa. Casă noastră era că un ou kinder. Mereu aveam parte de surprize. Ulterior, am lăsat din standarde. M-am gândit că prioritar e să fie curat, nu estetic. Oricum, o să vadă la noi, facem și împreună, o să îi explic, îi mai citesc o carte despre asta și nu are cum să nu-l cuprindă vria ordinii….Nu l-a cuprins nimic. E la kilometri distanță, ba chiar în universuri paralele. Sebi iubește amestecul de jucării cu haine, asezonat cu ceva ustensile din bucătărie, în vreme ce cutiile de depozitare stau goale și triste. Când fac curat prin casă, gătesc sau fac alte treburi casnice și Sebi nu e implicat, știu că și el redecoreaza, colorează, pictează etc. Și deh, în actul creației lui mai rezultă și pentru mine o jumătate de ora în plus de muncă neplanificată.
‘Nu te îngrijora, mămică. Te ajut și eu’ îmi spune uneori când mă miră costul timpului pe care l-am petrecut separat.
Aproape de fiecare dată când îl aud zicând asta, simt că mă iau câteva griji.
Apoi, pentru că el ‘nu are așa multe mâini’ face doar un pic. Mai multe decât o caracatița probabil, nu cred că se compară cu mine.
Altădată, nu face deloc. Are permanent un motiv bine întemeiat pentru care nu poate să facă.
‘Dar sunt o fantomă acum, iar fantomele nu pot strânge jucării’ îmi spune astăzi hotărât, cu o păturică deasupra capului.
‘Dacă nu strângi piesele de lego și restul jucăriilor de jos, poți fi o fantomă care se lovește’ încerc să-l conving.
‘Știu’ spune imediat victorios. ‘Cățelușilor, va cheamă Ryder. E vremea pentru o misiune’.
Ghiciți cine joacă rolul cățelușilor care rezolva misiuni. Până la urmă, a contribuit și Ryder, dar numai puțin ‘că el nu are așa multe mâini’ și e Ryder.
Treaba e că eu încă mai sper. Că o să mă vindec. Și nu o să-mi mai pese. Pare o speranța mai realistă decât cea în care Sebi o să îndrăgească ordinea.
Daca doriti sa cititi si alte episoade, le puteti vedea aici: BEBE
