Intelepciune batraneasca
Pentru mine tramvaiul nu este doar un mijloc de transport in comun, ci mai degraba o sursa de excitare a sistemului meu nervos. De fiecare data inainte sa urc, ma rog sa am o calatorie linistita lipsita de orice balci. Dar, cum divinitatea nu e atat de generoasa (dupa fapta si rasplata), se intampla sa nimeresc in mijlocul unor dispute cu protagonisti care nu se sfiiesc sa alature cuvantul “mama” cu un organ sexual.
Ei bine, o astfel de manifestare, dar cu mine intr-un rol mai activ, mi-a insiropat ziua de ieri. Un mosnegut urca la o statie si se apropie repejor de locul unde eram si eu asezata alaturi de o domnisoara si alte doua reprezentante a varstei a-3-a. Fara nici o ezitare, incepe sa isi sprijine cotul cu toata greutatea corpului pe capul tinerei care sare ca arsa. Individul isi “explica” gestul sec si acid: “Vreau sa stau jos” adica in traducere: “Tu muritoare, ridica-te, caci am venit EU, Dumnezeu pe pamant, si e musai sa-mi cedezi locul..se-ntelege”. Tipa, vadit deranjata si jenata de situatie, se ridica si pleaca, fara sa spuna absolut nimic.
Daca prin absurd, imi era cusuta gura si nu puteam sa vorbesc, tot nu as fi trecut cu vederea atitudinea omului. Drept urmare, i-am explicat in cateva cuvinte despre bun simt si prietenii lui. N-a inteles nimic. A inceput sa ma trimita la origini. Si cum tramvaiul era plin de batrani, s-a trezit o exponenta a categoriei ce mai mult urmarise, decat auzise “scena”, sa tina o prelegere despre cum tinerii nu respecta pe cei in varsta si nu le ofera locul. Nu am vrut sa ma arunc in gura lupului si am tacut.
I-as fi vorbit cu siguranta despre diferenta uriasa dintre “a oferi” si ” a ti se impune”. Drepturi egale, cica, avem cu totii. Indiferent de varsta sau alte considerente, oricine are dreptul sa ocupe un scaun intr-un mijloc de transport. Sa NU amestecam emotiile cu rationalul. Ca e de bun simt sa oferi locul unei persoane in varsta, nu contesta nimeni, dar totul pana la a invoca bunele maniere ca justificare a unui comportament de mitocan.
Comments
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Simt cum ma ia din nou valul de nervi, ca mi-amintesc si eu de faza in care o colega ce statea pe scaunul alaturat, a fost luata de umar si ridicata cu replica “Ia ridica-te mataluta, sa stau eu!” de catre o batrana din spatele ei, pe care nici macar nu o observase!!! Apoi, incurajate de gest, 2 femei cam de aproape 50 de ani, care aratau foarte rotunde, robuste si in forma, au inceput sa tot comenteze ca-s obostite, ca “tineretul din ziua de azi”.. celebra placa!
De ripostat, nu am ripostat caci intr-un 28 plin de batrani este ca si cum i-ai omora cu pietre, in halul asta iti sar in cap. Si macar de-ar pricepe ceva, dar slabe sanse! Si chiar ma ridic mai mereu cand vad ca cineva are nevoie, dar mi se pare o idiotenie sa stau mereu cu ochii pe calatori, sa fac intai o analiza demografica si abia apoi sa ma pot odihni pe un scaun. In ritmul asta, abia peste vreo 30 de ani am dreptul la un scaun!
Reversul medaliei: am cedat locul unui batranel inalt si demn, dar cu multi ani in buletin, si s-a uitat foarte dragut la mine si mi-a spus; “Nu, multumesc! Stati dumneavoastra, eu sunt cavaler!” 🙂
Asa suntem noi, tinerii. Nu stim sa ne alegem locul potrivit in mijlocul de transport asa incat uneori nici in picioare nu e bine unde ne pozitionam. Asa se face ca, cu saptamani bune in urma, eram trimisa “mai incolo” de catre o persoana in varsta, pentru ca domnia sa dorea sa ajunga exact sub trapa de aierisire din plafonul tramvaiului. Curand o sa fim trimisi la plimbare per pedes. Ca doar mersul pe jos face piciorul frumos. 🙂